Mă bucur că, după un an de pauză, am reușit ca, într-un timp foarte scurt, să readucem NEAMȚ ART FESTIVAL în atenția publicului și să construim o ediție care aduce, timp de trei zile, muzică, artă, istorie, teatru de magie, film și evenimente pentru toate vârstele.

Este un program în care am pus multă energie și, mai ales, multă încredere.

Iar aseară am avut parte de un spectacol extraordinar alături de Lupii lui Calancea. A fost o seară plină de energie, emoție și muzică adevărată, în care publicul a cântat, a dansat și a trăit fiecare moment. Un concert care ne-a arătat, încă o dată, cât de frumos poate fi atunci când arta reunește oameni și culturi.

Le mulțumesc partenerilor noștri de la Chișinău pentru colaborare și pentru prezența lor la această ediție, cu expoziții de artă plastică și port popular, concerte de marcă alături de Lupii lui Calancea și Guz, Zdob și Zdub și Camerata Chișinău. Ne bucurăm să îi avem din nou alături de noi.

Mulțumesc tuturor artiștilor, partenerilor, colaboratorilor și colegilor de la Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, care au făcut posibilă această ediție într-un timp atât de scurt.

NEAMȚ ART FESTIVAL a revenit. Și a revenit cu energie, cu emoție și cu dor de oameni!

Dacă doriți să discutăm,

vă stau la dispoziție.