Săptămâna trecută am semnat contractul și am preluat funcția de manager al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.
Prioritatea mea a fost să cunosc echipa și să înțeleg cât mai clar activitățile în desfășurare. Am discutat despre agenda evenimentelor, despre proiectele aflate în lucru, stadiul fiecăruia și prioritățile pentru perioada imediat următoare.
Am fost primită cu deschidere și căldură de colegi, ceea ce îmi dă încredere într-o colaborare bună și echilibrată.
În ceea ce privește calendarul de evenimente, lucrurile sunt în desfășurare conform graficului. Se lucrează deja la ediția din acest an a Festivalului „Vacanțe Muzicale”, cât și la celelalte proiecte aflate în derulare.
În perioada următoare, mă voi concentra pe detalii și voi lucra împreună cu echipa pentru ca toate proiectele să fie duse mai departe în ritmul stabilit și la nivelul așteptărilor publicului.
În același timp, îmi propun să aduc o abordare deschisă spre inovație și să găsim soluții creative prin care patrimoniul nostru cultural să ajungă mai aproape de generația tânără, într-un mod atractiv și relevant pentru ea.
Cred în puterea culturii de a apropia oamenii și în forța unei echipe unite. De aici pornim.


