Prima întâlnire cu Festivalul Internațional de Folclor” Ceahlăul ” a fost în 6 august 1992, când ansamblurile participante din străinătate au evoluat pe scena căminului cultural din Borlești, comuna mea natală. Am văzut cum își poartă cu mândrie portul lor tradițional, cum dansează și cântă cu aceeași bucurie cu care o făceau și ai noștri! Arunci am realizat că dansul nu are nevoie de nici o traducere!

Am crescut la sat și locuiesc în inima lui. Iubesc tradițiile pentru că am moștenit dragostea pentru ele de la bunici și părinți, de la oamenii care m-au învățat că portul popular este haină de sărbătoare și identitatea noastră, că un cântec poate spune mai mult decât o mie de cuvinte, iar un dans poate uni oameni care nu vorbesc aceeași limbă.

Tocmai de aceea, este un motiv să-mi salte inima de bucurie că județul Neamț se pregătește din nou să găzduiască Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”, un eveniment care promovează dansurile, cântecele și cultura tradițională din mai multe colțuri ale lumii.

Între 6 și 9 august, în zilele lui Gustar, începând chiar cu marea sărbătoare a Schimbării la Față, Neamțul va deveni, pentru a XXVII-a oară, locul în care tradițiile se întâlnesc și se îmbrățișează. Oaspeți din Italia, Georgia, Bulgaria, Armenia, Republica Moldova vor aduce pe scenele județului frumusețea folclorului adevărat, într-un spectacol al diversității și al respectului pentru rădăcini. Alături de ei, România va fi reprezentată cu mândrie de ansambluri din Tulcea, Sălaj, Maramureș, Olt și, bineînțeles, din județul Neamț.

Mi-am dorit ca anul acesta festivalul să ajungă, prin spectacole, în toate orașele județului. Cred că folclorul trebuie să fie aproape de oameni, iar fiecare comunitate merită să se bucure de această sărbătoare a tradițiilor. Piatra-Neamț, Roman, Bicaz, Târgu Neamț și Roznov vor fi, timp de patru zile, gazdele unui dialog cultural care trece dincolo de granițe și de limbi.

Din programul festivalului nu va lipsi Ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte”, ansamblul reprezentativ al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și un adevărat ambasador al folclorului nemțean. Mă bucur însă că, alături de acesta, vor urca pe scenă și alte ansambluri din județ: „Codrii Neamțului”,

” Mugurașii Roznoveni”, „Comorile Neamțului”, „Brâu-Roș”, „Florile Ceahlăului”, pentru că este important să oferim această șansă de a se face cunoscute și apreciate.

Îmi doresc ca, în anii următori, prin rotație, ansamblurile folclorice din Neamț să aibă oportunitatea de a performa în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”.

Publicul se va bucura și de recitalurile unor îndrăgiți interpreți ai folclorului românesc. Tudor și Nicolae Furdui Iancu vor urca pe scenă la Roman și Târgu Neamț și în Gala de închidere la Piatra-Neamț, iar Viorica Macovei va încânta spectatorii la Bicaz și Roznov, completând astfel atmosfera de sărbătoare a uneia dintre cele mai frumoase manifestări culturale ale județului.

Mulțumim Consiliului Județean Neamț, dlui președintele Daniel Vasilică Harpa si consilierilor județeni pentru susținerea continuă a culturii si tradițiilor.

Dacă doriți să discutăm,

vă stau la dispoziție.