Astăzi, am avut bucuria de a fi alături de tineri din Moldova de dincoace de Prut, de tineri din Moldova de dincolo de Prut, de tineri din Ucraina într-un loc în care credința, tradiția și valorile noastre se întâlnesc cu energia și curajul tinerei generații.

ITOM este mai mult decât o întâlnire. Este un prilej de a ne cunoaște, de a ne asculta și de a ne aminti că, indiferent cât de diferiți suntem, avem valori care ne unesc.

Voi sunteți cei care veți duce mai departe ceea ce primim astăzi de la cei care ne-au precedat. Vă îndemn să vă păstrați credința, respectul pentru oameni și dragostea pentru locurile în care v-ați născut.

Cred că una dintre cele mai importante misiuni ale Bisericii este aceea de a rămâne aproape de tineri, de a-i asculta și de a le înțelege preocupările și întrebările.

ÎPS Teofan reușește să creeze această apropiere prin dialog deschis, căldură și încredere, construind un spațiu în care tinerii se simt ascultați și încurajați să vorbească liber.

Mă bucur că un astfel de eveniment ajunge, pentru prima dată, în Neamț. Este o ocazie frumoasă de întâlnire, de dialog și de apropiere între generații, dar și un semn că avem nevoie, mai mult ca oricând, să le fim alături tinerilor și să îi ascultăm.

Vă doresc să vă bucurați de aceste zile, să legați prietenii frumoase și să plecați de aici cu amintiri pe care să le purtați mult timp în suflet.

Bine ați venit la Piatra-Neamț și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Dacă doriți să discutăm,

vă stau la dispoziție.